Copiii de lângă noi

Decembrie înseamnă aromă de cetină, colinde, glasuri cristaline de copii, suflete pline de bunătate, dar și Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități.

Școala Gimnazială Specială „Maria Montessori” Bacău, alături de partenerii săi: Școala Gimnazială „George Bacovia” Bacău, Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran”, Școala Gimnazială „Domnița Maria”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” și Școala Auxiliară Nr. 7 Chișinău, a derulat cu acest prilej activitatea „Inimi pentru inimi pe 3 Decembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități” din cadrul proiectului educațional cu același nume.

Activitatea a fost inițiată de către coordonatorii proiectului: prof. de consiliere Ancuța Cotrobaș, prof. Daniela Mariana Burghelea și prof. Ed. tehnologică Scafaru Desdemona, fiind un prilej de a atrage atenția asupra rolului persoanelor cu dizabilități în cadrul comunității locale.

Evenimentul a reunit astfel elevi din școlile cu învățământ tradițional din Bacău precum și elevi cu deficiență de vedere, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității și mass-mediei locale.

Proiectul a vizat  îmbunătățirea relațiilor de comunicare și interrelaționare prin limbajul artelor, precum și cultivarea spiritului de echipă, inițiatorii și partenerii din cadrul acestui proiect urmărind ca prin activitățile propuse să schimbe atitudini, să sensibilizeze suflete, să ajute la crearea și împlinirea unor vise.

Elevii clasei a III-a A, de la Școala Gimnazială „George Bacovia” Bacău, coordonați  de prof. Elena-Alina Busuioc au participat entuziaști la spectacolul literar-artistic, alături de colegii lor din școlile implicate în proiect.  Inimile li s-au umplut de fericire când au răsunat armoniile Imnului Prieteniei, bucuria împletindu-se cu inocenţa copilăriei. A fost organizată și o expoziție compusă din desene, piese create din lut și ceramică, tapiserii, lucrări din materiale reciclabile și materiale din natură.

„Dansul” zecilor de inimi handmade a format un lanț al prieteniei, cooperării, acceptării,  participarea la acest eveniment însemnând inocență, toleranță, armonie și culoare, depășirea unor bariere și limite, într-un cuvânt: PRIETENIE.

Prof. Elena-Alina Busuioc  

No comments yet! You be the first to comment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.